Punctul de cotitură

N-o să uit, niciodată, privirea strălucitoare a profesorului Phoman în momentul descoperirii. Clipa aceea când ceva a prins rădăcini în mintea unchiului meu, Eustin, când totul s-a schimbat și pentru mine, descoperind scopul căruia urma să-mi dedic următorii ani din viață. Fericirea aia nu am mai văzut-o nicăieri! Ochii lui radiau a împlinire și sens, a curiozitate și înțelegere. Am vrut să fiu ca el. Un om de știință, ba chiar mai mult, să fac cercetare, să fiu un om de acțiune care descoperă, înțelege lumea înconjurătoare și o modelează după bunul plac. Nu căutam să fac doar analize, conexiuni și teste într-o cameră închisă, ci voiam ca universul să-mi fie propriul laborator de experimente.
 
Pentru că la 14 ani știam ce studii vreau să urmez, și anume biochimia, biologia moleculară și psihofiziologia, la 24 de ani aveam deja un bagaj consistent de informații din domenii conexe. Puține fapte mă mai surprindeau. La 32, după aproape optsprezece ani de studiu și de cercetări riguroase, am primit, din partea Academiei Guvernului Planetar, medalia „om de știință emerit”, ceea ce a generat un val de simpatie și invitații la cele mai diverse evenimente.
 
Printre aceste evenimente speciale se află și recrutarea mea la bordul navei SS Damascus, care reprezintă pentru mine o oportunitate de a continua și de a completa demersurile de cercetare ale unchiului meu, Eustin Phoman, la modul ideal, sub forma unei cărți. La urma urmei, omul ăsta a făcut parte din echipa inovatoare care a dezvoltat noi metode de propulsie, inclusiv fabricarea tehnologiei FTL. Notițele lui relevă mecanici complexe care trebuie analizate îndeaproape. Sunt multe lucruri care ar putea să meargă rău, sunt și multe întâmplări în premieră, a sosit rândul meu să văd efectele aplicării acestei tehnologii, să le investighez și să le consemnez. Doar m-am pregătit o viață întreagă pentru călătoria asta!